Jurnal de vecin

Încă mai ţin minte ziua când universul nostru interbelic, liniştit şi spaţios din centrul oraşului a fost zdruncinat de primul val rrom, acum mai bine de 10 ani. Am ajuns acasă de la şcoală într-o dupămasă, doar ca să găsesc blocul invadat de o şatră (cam aşa ţin eu minte).
Mai exact, la apartamentul de sub noi s-a mutat o familie numeroasă de rromi. Fără să-mi dau seama de trecerea timpului, m-am tot uitat la ei de după perdea, fie că ne afumau făcând grătare în curte, fie că ascultau manele din maşinile parcate lângă parcul de peste drum, fie că se ameninţau între ei jos la colţ. Alteori îi auzeam în toiul nopţii cum se ceartă sau îşi bat joc de băiatul care livrează pizza.  Urma să regret după puţin timp că m-am plâns cu ani în urmă că locuim într-o zonă prea liniştită cu mulţi pensionari.

În tot acest timp au trecut prin faţa mea mai mulţi membrii ai familiei, ba chiar şi alte familii de rromi. Sunt mulţi, au mulţi copii şi nu înţeleg decât jumate din ce spun. Greu de reţinut după feţe, dar şi greu de ignorat. Încă nu cunosc numărul exact de persoane care locuiesc jos, la apartamentul 5.

Cea pe care am reţinut-o cel mai bine este şefa supremă, Mater Magna, Piranda, care îşi conduce clanul cu un braţ de fier. E grasă, mare, are părul uscat şi din profil arată ca un Bullterier. E evident că ea dă ordinele în ap.5. Poartă părul prins la spate într-un fel de coc jos, firele scurte din faţă îi ies din combinaţie, iar vopseaua roşcată, ruginie, parcă e tot timpul ştearsă şi spălăcită. Obişnuieşte să poarte tricouri cu animal-print de diverse specii, fuste lungi şi simple, bijuterii opulente în exces, nu cumva să presupunem că nu le are, şi foarte, foarte rar, un halat alb prin curte. Iarna am văzut-o purtând şi o blană lungă până la pământ, care o facea sa arate mai ceva ca un urs. De sub blană ii se văd doar piciorele disproporţionate încălţate în tocuri. Are paşii mici şi repezi, mai puţin atunci când urcă scările încărcată cu platouri cu mâncare, cum a facut într-un an de Crăciun, când am vazut mai multe platouri aduse din acel 4X4 pe care îl conduce, decât am fi mâncat noi de la Crăciun până la sf. Sava... La urma urmei e bine să ai atâţia copii, dacă fiecare ia câte un platou într-o mână, în două ture e gata transportul. Nu pot decât să presupun că are plămâni sănătoşi, deşi o văd fumând destul de des, pentru că atunci când îşi cheamă copiii, urlă la jandarmi sau ameninţă vecina că are să o împuşte, o aud până sus (la fel şi când trânteşte uşa). Din puţinele schimburi de replici pe care le-am avut, am observat că vorbeşte greu si greşit gramatical. Atunci când a insistat să spele treptele de la intrare până la uşa lor, iar eu încercam să-i explic că avem o femeie de servici, a spus ceva de genul "Cine?! Aia plină dă cancer?!". Iar atunci când a instat să venim să-i vedem baia nou renovată cu gresie şi faianţă neagră, coloane până la tavan şi finisaje aurii, ne-a arătat şi uşa nou nouţă de la intrare: "Să nu dă peste noi să ne omoară". Desigur că pe lângă faianţa neagră sidefată am remarcat şi modificările aduse apartamentului interbelic - uşile duble şi înalte au fost reduse la uşi de bloc comfort B, tâmplăria de lemn înlocuită cu tâmplărie PVC, pe tavan au apărut muluri renascentisto-rococo-baroce, candelabre de cristal, şi totul mobilat în stil francez, romantic, cu perdele diafane, etc. Întrebarea mea a fost întotdeauna dacă au şi bucatarie sau nu. Răspunsul aveam să-l aflu în vara 2012, când au cumpărat de la alt vecin garajul din curte, PVC şi acesta, unde acum au bucătăria şi unde fac grătarele când vremea nu le permite să ne afume rufele puse la uscat. Au şi o masă din lemn masiv cu modele şi picioare sculptate, la care se pot aşeza cel putin 8 persoane. În garaj.

-- Sfârşitul primei părţi.

E sâmbătă dimineaţa. E o sâmbătă perfectă. Verde, albastră şi însorită. M-am trezit în mod special la 7 dimineaţa ca să mă uit la desenele de pe PrimaTV. Mama şi tata încă mai dorm. Dau televizorul mai încet. Mai târziu tata face o omletă pentru toţi trei ca în fiecare sâmbătă. Cu ridichi. Şi brânză. Mai târziu ne facem drum spre bunica. Ne facem de lucru prin grădină. Bunica e mai vioaie decât noi toţi la un loc. Face de mâncare, prăjituri, ca orice femeie din Banat într-o sâmbătă. Câinele e şi el pe aici. Tata fumează în fundul grădinii. Cireşii au înflorit, o să avem şi morcovi şi mazăre şi cartofi. Avem şi o fântână dar e secată de când mă ştiu. Ies să mă joc cu copii în stradă. Maşinile trec aşa de rar încât ne permitem să asediem toată strada. Pe unii copii nici nu îi ştiu dar nu contează, stau după colţ pe Ecaterina Varga. Urlăm ca descreieraţii. Sunăm la tanti Marieta şi tanti Mărioara şi apoi fugim ne ascundem după gardul viu. Tanti Marieta îşi pune de obicei vaza cu flori în geam şi felicitările primite. Uneori mai vine pe la noi cănd face prăjituri, trece drumul cu o farfurie acoperită cu un şerveţel. Alteori mai bea cafea cu bunica sau poate mergem noi la ea şi la tanti Mărioara care nu trece drumul pentru că o doare spatele. Stă doar în faţa porţii şi se uită la noi cum batem mingea. Poate mergem să ne jucăm şi cu ăia de la bloc. Dani şi cu mine ne urcăm în corcoduş şi aruncăm chestii la tanti Ani în curte. Se enervează şi strigă ceva în şvăbească. Dacă nu, atunci ne facem bani din frunze şi ne jucăm şi cu Ica şi Bia. Bia e cea mai nebunatică. Stă la bloc la 3 şi câteodată o auzim de jos din stradă pe mama ei cum strigă la ea. Sigur nu o să mai vină să se joace azi. Dani avea un frate mai mare dar a murit pentru că sufla în pungă. De Crăciun. Şi Ica avea un frate şi o soră. Lângă Ica stă Alex, sau Cap-pătrat dar nu prea ne jucăm cu el. Uneori mergem la el, are jocuri din-alea pe TV. Oricum cea mai tare distracţie e când Dani şi cu mine ne jucăm cu mingea, degeaba. Bia şi cu mine am prins odată o găină de la tanti Mimi şi i-am venit de hac pentru că sărea gardul la noi în grădină şi mânca din recolta noastră timidă. Când strângeam crengile şi frunzele le dădeam foc în grădină şi făceam frigărui. Odată ne-am jucat scunsa in grădină şi m-am băgat într-un butoi vechi din care abia am ieşit apoi. Brusc s-a făcut târziu. Foarte târziu, 12-13 ani mai târziu. Unde e fântâna acum e o placă de beton foarte convingătoare. 3 lalele chinuite pe ici pe colo. Mimi nu mai are găini de mult, are doar un câine, Hector, şi o căţea, Fetiţa. A nu-ştiu-câta Fetiţa. În cealaltă jumătate a casei, din spate nu mai intră nimeni de mult, nici nu mai ştiu ce a fost pe acolo de-a lungul anilor. La tanti Marieta stau nişte străini care au avut grijă în ultimii ani de ea şi ea le-a lăsat casa când a murit. Tanti Mărioara în schimb cică mai trăieşte dar nu a văzut-o nimeni de mult. Pe stradă trec prea multe maşini şi chiar şi un Expres. 7.

B&ThePolice

22:45 la mine, 03:45 in Panama.

In fata blocului e o duba de politie. E albastra, mare, si scrie cu litere albe de tipar ПОЛИЦИЈА. Doi politai stau, probabil la panda, daca prin panda intelegi rezolvatul integramelor sau statul la soare. 

Ma intreb ce fac. De fapt stiu ce fac, nimic. Ma intereseaza, mai exact, ce asteapta; de ce e plasata duba in fata blocului, peste drum, putin la stanga mea?! Am avut timp destul [2-3 saptamani] ca sa formulez cateva ipoteze... Cat ca sa rezist ca sa nu le ciocan in geam si sa-i intreb; dar mi-e frica, au pistoale si bastoane; si eu am un talent innascut de a parea dubios for no reason at all [well almost]. Asa, ipotezele ar fi:

1) undeva prin vecini este domiciliul unui fugitiv din TOP10, si cei 2 sunt in misiune... daca e asta, atunci nu fac o treaba buna...

b) se ocupa de ordinea publica. daca e asa, atunci sunt supra echipati.

* presedintele s-a decis sa se mute intr-un amarat de apartament de bloc, ca doar e criza, si vrea sa dea exemplu, de aia are doar 2 garzi de corp. si mai mult de atat, poate urmari de aproape cum traieste aceast popor bulversat.

V) tipul de la 5 chiar e ceva bastan, ceea ce ar explica masinile negre si lucioase cu sofer care il asteapta uneori; si acum a primit o promotie si are nevoie de badigarzi.... lucky bstrd.

- nu stiu

Cum spuneam, treaba asta a inceput acum 2-3 saptamani. Era o zi... insorita sau innorata, nu mai stiu. Iesit-am din bloc, imi faceam drum spre faculta, printre blocuri ca de obicei [pt ca trotoarul e deja un lux neexistent], cand am vazut cei 2 politai la blocul vecin, pe scari. Cand m-am intors erau tot acolo, si in urmatoarele zile la fel. Apoi a urmat masina, iar dupa cateva zile a aparut duba. Poate ca peste cateva zile ma trezesc cu un intreg batalion/termen pe care nu il stiu/ in fata blocului... 

Fac pariu ca 80% dintre vecini, ca si mine, s-au intrebat: "daca ma asteapta pe mine?"... atunci m-au lasat sa trec pe langa ei de prea multe ori. Recunosc ca ar avea cel putin 1 motiv, o anume sticla de Fanta care atarna din frigiderul unei combine frigorifice distruse, dar spre apararea mea, ea m-a strigat prima!

Porumbeii, sobolani inaripati

 

S-ar zice ca am o obsesie cu porumbeii. Dar cred ca de fapt e invers. Are si logica: de cand ma stiu porumbeii erau la tot pasul. Deci, ei ma urmaresc pe mine. 

Lasand gluma la o parte, tin minte cand eram de cativa ani si mergeam la plimbare prin centru, eram fascinat de multimea de porumbei din fata operei, si ca toti mucosii de acolo, fugeam printre ei si incercam sa ii prind. Odata cineva a gasit unul ranit si mi l-a dat, dar, ca de obicei, mama m-a pus sa renunt la el. Apoi eram fascinat si de hranitul lor. Imi placeau babutele singuratice care le dadeau paine in piata unirii, si tot timpul mi-am dorit sa fac si eu asta... dar nu tin minte sa o fi facut vreodata. Acum stiu ca odata ce incepi sa ii hranesti se aduna ca lacustele in jurul picioarelor tale si nu te scapi de ei decat dupa ce au curatat ultimul centimetru de pamant. Sobolani inaripati! Se mai si bat pentru paine. Nu stiu daca sa imi fie mila de ei, sau sa-i injur [unul din motive ar fi ca lasa miros tare urat]. 

Cei mai nesimtiti porumbei i-am vazut in Venetia. Dolofani, probabil de la toti turistii din tari fara porumbei [ma intreb daca exista asa ceva] care fac si din asta o activitate turistica. Erau efectiv la tot pasul. Unde nu puteai sa calci de asiatici, nu puteai sa calci de porumbei. Isi faceau concurenta serioasa unii altora. Spre deosebire de porumbeii educati de Timisoara [la vremea aia],  porumbeii de Venetia nu prea ti se dadeau din drum, decat daca ii calcai sau daca dadeai cu piciorul in ei. Porumbeii educati de Timisoara o luau la zbor isteric cand trecea cineva la 5 metri de ei. Bine, nu si acum. Acum sunt si ei dolofani si nesimtiti, si asteapta pana te exhibitonezi ca sa ti se dea din drum.

Eu am obiceiul  sa ridic pana sus rulourile la un geam, ca sa ma trezeasca lumina de dimineata [functioneaza! pana nu te obisnuiesti...], celalat rulou il las la 10-15 cm de pervaz. Si nu exista dimineata cand sa nu am 3-4 porumbei in vitrina. Ori stau si se bronzeaza, ori vin si pleaca in continuu. Dar cel mai enervant e cand se plimba de la un capat al pervazului la celalat. Li se vede doar capul si gatul, se plimba si se uita in camera. Si e destul de sinstru sa vezi 3 porumbei care se holbeaza la tine imediat ce deschizi ochii. 

Si acum daca ma gandesc mai bine, acum cateva saptamani, un domn sau doamna porumbel, a stat pe pervazul meu toata ziua, in aceeasi pozitie de dimineata pana seara. Cred ca era bolnav... 

edit: Tocmai mi-am pierdut 45 de minute scriind despre porumbei. Asta ar trebui sa zica multe... Destule cel putin.

***

In alta ordine de idei, ca tot veni vorba de lumina si ferestre, mai am o plangere. In blocul de peste drum, sus la 5, in coltul din drepta mea, vecinii tin lumina de pe balcon aprinsa noaptea. Au terasa acoperita cu o perdea, care e desprinsa tot in coltul din dreapta sus. Exact unde e becul. Noaptea bate fix in pozitia unde e perna mea... Acum ca a inflorit copacul din fata ferestrei, e si mai distractiv. Il bate vantul, si lumina imi joca pe fata. Nu e deloc enervant!

pierdut in blogosfera, cu V

01:06 ora locala. eu pierdut in blogosfera. mami, daca citesti asta, sa stii ca am invatat pana nu de mult. ma plictiseste groaznic toata palavrageala aia continua despre cum oamenii din epoca de piatra se foloseau de formele pietrelor ca sa faca statuetele alea atat de perfecte, incat se pune intrebarea daca azi le-ar putea face cineva la fel de bine. si daca nu era asa? daca au avut niste masinarii cu laser cu care isi faceau operele de arta? cadou de la extraterstrii. macar o sa am subiect de discutie cu alti tacaniti la cocktail partyuri fancy; asta in cazul in care voi fi pus in situatia de a merge la vreunul. si nu stiu ce fel de party ar fi ala la care invitatii vorbesc despre preistorie. ori plictisitor, ori doar pentru istorici. ceea ce nu are sens, adica de ce as fi eu acolo? cine stie ce-am mai facut... 

tu, V, ai prea mult blog! m-ai intrecut. does that make me less of a looser? glumesc. pe jumate. anyway, dont delete it! mai 59 de entryuri si ma mut exclusiv pe blogger. s-ar                                                                     putea sa dureze putin...

cineva in blocul de vis-a-vis si-a pus o lampa cu bec rosu. e horror. cred ca se simt ca intr-un film prost cu dracula. sau ca in episodul din seinfeld in kare Kenny's roaster is pun un neon mare langa fereastra lui Kramer, transformandu-i apartamentul in ceva asemanator. 

in alta ordine de idei, ma plictisesc si mi-e lene sa fac ceva din lista de n lucruri minunate de facut. 

neighbours

e o dimineata gri,ca de noiembrie tarziu. e liniste si bate vantul. e calm, e gata sesiunea, deci imi permit sa manac dimineata. rezemat cu coatele pe pervaz si cu gura plina ma uit la vecini. peste drum la mansarda au pus un cearsaf mare pe geam sa nu ii bata soarele. mai la stanga au o umbrela desfacuta peste masina de aer conditionat. i wonder why. la 3 se vad niste picioare pe pervaz. o fi cineva de la mine de la facultate... mai la dreapta 2 fete gatesc ceva, una fumeaza. putin mai incolo se renoveaza, e totul acoperit cu plastic. mai jos un nene isi pune plasa anti-tantari. o tanti se uita la florile colorate de pe terasa. unii de la 2 stau cu lumina aprinsa in miezul zilei... sus la 4 cineva sta pe geam, fara tricou. in blocul de langa o fetita pune sosete la uscat. jos jos de tot o babuta trage perdeau si se uita sus la mine.

este si un arhitect vinovat pentru chestia asta. se numeste Charles Eduard LeDoux, mai bine cunoscut ca LeCorbusier. mi-a fost tema la examenul de ieri.