16+5=21

De ceva timp trebuie sa scriu despre niste amintiri din copilarie.
Ma tot gandeam acum cateva saptamani ca pe de-o parte ma bucur ca nu mai am 16 ani. Ce varsta complicata, nu? Nu stii ce vrei, nu stii ce nu vrei, crezi ca le stii pe toate de fapt. Nu ca la 21 de ani ai stii ceva... despre orice. Adica, poate stii tu cat fac 2+2, dar la urma urmei oricine poate invata asta (e 5, nu?). Cred ca de aia nu m-am prea chinuit cu scoala. Nu-mi pare rau. Oricum am invatat multe, nu neaparat din carti.
Ziceam, azi am trecut pe langa niste rumegus pe strada. Cine s-ar fi gandit ca niste rumegus poate cauza reactii adanc emotionante? Imi aminteste de bunica. Atata timp cat a fost in viata, de fiecare data cand mergeam la ea parca faceam un salt inapoi in timp. Mergeam in anii in care se taiau lemne de foc si se sapa gradina, se semana si apoi se culegea. Cu fiecare an mai putin. Se taia porc in curte. Gaini sau gaste. Ne urcam in copaci si mancam fructe sau ne faceam corturi si colibe. Aveam grija sa nu calcam morcovii cand ne fugaream ca niste descreierati. Iarna inventam strategii diferite pentru a nu iesi prea des afara dupa lemne. Era cel mai confortabil loc de pe lume, langa soba. Confort fizic dar mai ales psihic. Dar ce puteam sa stiu atunci in afara de cat de bune sunt prajiturile?
Nu mai am chef sa scriu.