Monday, April 6, 2009

My dear,

Din toate lucrurile pe care voiam să ţi le zic, am omis partea cea mai importantă şi singura care a contat. Sunt o laşă. Sunt şi leneşă, pentru că mi-am promis să mă reinventez, să fac ceva ca să fiu mai mulţumită de mine şi să învăţ să mă accept. Nu mi-a ieşit nici asta, ma complac în varianta veche a Primaverei pentru încă o primăvară. Acum am impresia că toată energia şi toate gândurile bune s-au scurs din mine şi că trebuie neapărat să bag un shot de globule roşii condimentate cu nişte potasiu. Mă uit la câte 4 episoade din House, M.D. pe zi şi încă nu am învăţat că Hugh Laurie e doar un alt britanic fabulos din specia barbatilor total inexistenţi în viaţa reală (toţi nişte porci, îmi suflă fata bătrână frustrată din mine). Ar trebui să mă las de scris de tot pentru că am ajuns să scriu doar când sunt cu moralul la pământ, adică mai mereu. Vecinul de la parter repara zilele trecute bicicleta fiicei şi mi-au părut amândoi atât de frumoşi, prinşi într-o activitate atât de banală şi desprinsă dintr-un film de familie prost, cu morală simplistă. Am terminat de re-re-citit Lo cu markerul în mână, urmârind limbajul din scenele de sex. Incredibil şi Nabokov ăsta. Aş putea să-mi dau doctoratul în Lo. Sau în manele. Mi-ar face plăcere să fac un studiu despre manele, ar fi chiar o provocare, nu crezi?
Ştii ce mă sperie cel mai mult la mine? Că pot să joc un rol atât de bine, încât mi-e frică să mă gândesc la ce vreau Eu. Iar la fakeituntilyoumakeit sunt deja imună - în momentul în care mă pun în pat în fiecare noapte după 2 a.m. mi se prăbuşeşte totul pe frunte.
Bucură-te de magnoliile de pe Bega, deja au apărut. Mă gândeam să plantez unul în faţa ferestrei mele la anul. Era şi versul ala din e.e.cummings cu "love is a deeper season than reason and April is where we are".
Atât pentru azi. Ai grijă de tine.
My love,
V

Music from Manu, the talented and brave.

No comments:

Post a Comment

2cents: